
Reducere
Preț anterior: 130 RONPreț: 99 RON
de persoană
99 RONde persoană · 06.12.2026
RezervăDurată: 1 zi
Plecare ora 07:00 din Piata Victoriei (Parcarea Centrala)
Ruta: Bucuresti - Pitesti - Curtea de Arges
Astăzi, cu o zi înainte de prăznuirea Sfintei Mucenițe Filofteia, mergem la Curtea de Argeș, pentru a ne închina la cinstitele sale moaște și pentru a ne bucura de un popas duhovnicesc și cultural într-un loc atât de important pentru credința și istoria românilor. Sfânta Muceniță Filofteia, prăznuită în fiecare an la 7 decembrie, este cunoscută drept „Sfântulița de la Argeș”. Potrivit tradiției, a fost o copilă de numai 12 ani, iubitoare de Dumnezeu și de oameni, care își împărțea hrana și hainele cu cei săraci. Pentru credincioși, ea este ocrotitoarea copiilor și a tinerilor, precum și a celor aflați în suferință, iar la sfintele sale moaște oamenii vin cu rugăciuni pentru sănătate, ajutor, pace sufletească și ocrotirea familiei.
Moastele Sfintei Filofteia se află la Curtea de Argeș încă din anul 1396, iar astăzi sunt așezate spre închinare în Noua Catedrală Arhiepiscopală, care poartă și hramul Sfintei Mucenițe Filofteia.
După momentul de rugăciune, vom vizita Mănăstirea Curtea de Argeș, una dintre cele mai cunoscute ctitorii medievale românești, ridicată de Sfântul Voievod Neagoe Basarab la începutul secolului al XVI-lea. Aici vom descoperi frumusețea arhitecturii, istoria mănăstirii și poveștile care au făcut din acest loc unul dintre simbolurile României.
Vom vedea și necropola domnească și regală din pronaosul vechii biserici. Aici își au mormintele Neagoe Basarab, Doamna Despina – monahia Platonida, Doamna Stana și Radu de la Afumați, iar mai târziu au fost înmormântați Regele Carol I și Regina Elisabeta, Regele Ferdinand și Regina Maria.
Vom trece apoi și pe la Fântâna lui Manole, loc legat de celebra legendă a Meșterului Manole. Tradiția spune că, după ce a fost zidită Ana, iar Manole și ceilalți meșteri au rămas fără posibilitatea de a coborî de pe biserică, Manole și-a construit aripi din șindrilă și a încercat să zboare. Legenda spune că în locul unde a căzut a izvorât un fir de apă, iar aici a fost ridicată, în secolul al XIX-lea, fântâna care îi poartă numele.
Plecare catre Bucuresti si sosire in jurul orei 19:00 in functie de trafic si conditii meteo.
Prețul include:
Prețul nu include:
Plata integrala in termen de 5 zile din momentul efectuarii rezervarii.
Modalitati de plata: cash in agentiile bancare, in agentie sau prin transfer bancar . Excursia trebuie achitata integral inainte de plecare.
Grup minim: 30 persoane.
NOTA: Locurile in autocar se distribuie incepand cu a doua bancheta in ordinea achitarii avansului in cazul in care nu achita nimeni locuri preferentiale.
Grup minim: 25 persoane. In cazul nerealizării numărului minim de participanți, agenția isi rezerva dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii la un program similar.
Tarife copii:
Nota: Locurile in autocar se distribuie începând cu a doua bancheta in ordinea achitării avansului.
CONDIȚII PENTRU ANULĂRI ȘI PENALIZĂRI:
Nota: In situatia in care masurile luate de catre autoritati impun restrictii de calatorie care ingreuneaza sau fac imposibila executarea pachetului de servicii de calatorie, turistul va beneficia de un VOUCHER emis de FANTOUR (considerat anexa la contractul de comercializare a pachetelor de servicii de calatorie, pentru intreaga suma achitata). Voucherul poate fi utilizat timp de 12 luni de la emitere, integral la efectuarea uneia sau mai multor rezervari pentru orice pachete FANTOUR AGENCY in calitate de organizator. In cazul utilizarii VOUCHER-ului pentru mai multe pachete turistice, acestea trebuie comunicate simultan.
5 zile · Circuit · 199 EUR
1 zi · Pelerinaj · 150 RON
1 zi · Excursie · 280 RON