
Sold out
Sold out
Reducere
Preț anterior: 2.800 RON
de persoană
Durată: 4 zile
Sold out: nu mai sunt locuri la această dată.
Plecare ora 6:00 din București, PIATA VICTORIEI, parcarea centrala
Ruta: Bucuresti - Pitesti - Sibiu - Cluj - Sapanta
Ziua 1: (30.12.2026)
Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cunoscută drept Mănăstirea Dumbrava, se află în satul Dumbrava, comuna Unirea, județul Alba, între Unirea și Turda. Este un loc liniștit și important pentru credincioși, cunoscut atât pentru biserica sa, cât și pentru activitățile sociale desfășurate aici.
Mănăstirea a fost înființată în anul 1996, iar piatra de temelie a fost pusă pe 26 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie. Locul are și o semnificație istorică, deoarece aici, în anul 1703, preotul Ioan a fost martirizat pentru apărarea credinței.
Biserica este construită în formă de cetate, cu clopotnița la intrare, iar în interior se află picturi în frescă și o icoană a Maicii Domnului considerată deosebit de valoroasă. Biserica a fost sfințită în anul 2002.
Un aspect deosebit al Mănăstirii Dumbrava este activitatea socială. Așezământul oferă sprijin copiilor aflați în dificultate, persoanelor vârstnice și altor oameni care au nevoie de ajutor, îmbinând astfel viața monahală cu grija față de comunitate.
Cazare cu cina Pensiune 3* Sapanta
Ziua 2: mic dejun (31.12.2026)
Mănăstirea Bârsana este unul dintre cele mai frumoase și vizitate ansambluri monahale din Maramureș, fiind un adevărat simbol al arhitecturii tradiționale din lemn. Construită în stil maramureșean, cu turle înalte și detalii sculptate cu măiestrie, mănăstirea impresionează prin frumusețea sa, grădinile îngrijite și atmosfera de liniște și reculegere. Ansamblul cuprinde biserica, turnul-clopotniță, muzeul și mai multe clădiri monahale, oferind vizitatorilor o experiență autentică într-unul dintre cele mai reprezentative locuri ale Maramureșului.
Cimitirul Vesel din Săpânța este unul dintre cele mai cunoscute și originale obiective turistice din România, renumit în întreaga lume pentru crucile sale viu colorate și epitafurile pline de umor și înțelepciune. Creat de meșterul popular Stan Ioan Pătraș, acest loc unic transformă amintirea celor plecați într-o celebrare a vieții, reflectând tradițiile, ocupațiile și personalitatea fiecăruia. Vizita la Cimitirul Vesel oferă o perspectivă autentică asupra culturii și spiritului maramureșean, fiind o experiență aparte și memorabilă.
Mănăstirea Săpânța-Peri este unul dintre cele mai impresionante lăcașuri de cult din Maramureș, renumită pentru turla sa de 78 de metri, considerată una dintre cele mai înalte biserici de lemn din lume. Construită în stilul tradițional maramureșean, mănăstirea impresionează prin arhitectura sa deosebită, sculpturile în lemn și atmosfera de liniște și spiritualitate. Ridicată ca simbol al continuității credinței și al tradițiilor românești din Maramureșul Istoric, aceasta reprezintă astăzi unul dintre cele mai importante obiective turistice și religioase ale regiunii.
După ce sosim la pensiune , vom lua parte la una dintre cele mai autentice tradiții maramureșene – tăierea porcului, un obicei păstrat cu grijă din generație în generație.
Vom descoperi fiecare etapă a acestui ritual tradițional, iar apoi ne vom bucura de preparatele pregătite pe loc: pomana porcului, șorici proaspăt, jumări, carne la grătar, pâine caldă, vin și horincă fiartă – toate într-o atmosferă autentică, plină de voie bună și ospitalitate si muzica traditionala cu hore maramuresene.
Pentru a păstra amintirea acestei experiențe, vom organiza o ședință foto în costume populare tradiționale, iar poveștile și obiceiurile locale vor completa farmecul acestei zile speciale.
Seara participam la cină festivă de revelion (platouri bogate, aperitive, salata beouf, piftie friptura cu garnitura, peste, ciorba, tort, bauturi alcoolice si non- alcoolice incluse, palinca, vin de casa, visinata, bere, suc, cafea, sampanie), seara este animată de o formație maramureșeană care ne va încânta cu muzică și dansuri tradiționale. Vom petrece împreună într-o atmosferă veselă, așa cum se obișnuiește în Maramureș.
Încheiem 2026 într-o notă festivă, cu tort, șampanie și un spectaculos foc de artificii, marcând astfel finalul unei an plin de bucurii, emotii si momente fericite alaturi de cei dragi !
Cazare cu CINA FESTIVA Pensiune 3* Sapanta
Ziua 3: mic dejun intarziat (01.01.2027) --- LA MULTI ANI, 2027 !!! ---
Astazi plecam intr-o excursie cu mocanita pe Valea Vaserului.
Mocănița de pe Valea Vaserului oferă una dintre cele mai spectaculoase experiențe turistice din Maramureș. Trenul cu abur străbate peisaje montane de o frumusețe aparte, urmând cursul râului Vaser prin păduri dese, chei înguste și poieni pitorești, într-o zonă accesibilă aproape exclusiv pe calea ferată.
Linia ferată forestieră, construită la începutul secolului al XX-lea, este încă utilizată pentru transportul lemnului, iar Mocănița reprezintă una dintre ultimele căi ferate forestiere cu abur funcționale din Europa. Călătoria îmbină farmecul de odinioară cu peisajele spectaculoase ale Munților Maramureșului, oferind o experiență autentică și de neuitat pentru fiecare vizitator.
(mocanita se va achita acolo la ghid dar va rugam sa ne anuntati intentia de a merge sau nu in agentie pentru rezervare locuri)
Ajungem la pensiune unde seara avem parte de Petrecere de Sfantul Vasile si BAL MASCAT ( oaspetii sunt rugati sa isi aduca costume proprii sau sunt suficiente masti, optional)
CINA FESTIVA TRADITIONALA cu muzica asigurata de DJ ( aperitiv, fel principal, fel 2, desert, open bar la bauturi alcoolice si non-alcoolice) -
Cazare cu CINA FESTIVA TRADITIONALA Pensiune 3* Sapanta
Ziua 4: mic dejun (02.01.2027)
Alba Iulia este un oraș din Transilvania cunoscut mai ales pentru Cetatea Alba Carolina și pentru importanța sa în istoria României În interiorul cetății se află Catedrala Reîntregirii Neamului Catedrala Romano Catolică Sala Unirii și Muzeul Național al Unirii
Orașul are o istorie de peste 2000 de ani iar în perioada romană aici se afla Apulum unul dintre cele mai importante centre militare și economice din Dacia
Scurt Timp liber pentru masa.
Plecare catre casa (Valea Prahovei), sosire in functie de trafic in jurul orei 22.
Pretul include:
Pretul nu include:
Avans minim 35% in termen de 7 zile de la momentul efectuarii rezervarii.
PROGRAMUL TREBUIE ACHITAT INTEGRAL PANA LA DATA DE 1 DECEMBRIE 2026
Modalitati de plata: cash in agentiile de turism, cash in agentiile bancare, prin transfer bancar (internet banking).
Supliment camera single: la acest program nu avem camere single
Grup minim: 25 persoane. In cazul nerealizarii grupului minim ne rezervam dreptul de a anula plecarea, cu posibilitatea inscrierii la un program similar.
Tarife copii:
Copiii pana la 5 ani cazati cu doi adulti beneficiaza de gratuitate la cazare si loc in autocar, fara pat suplimentar, nu beneficiaza de mese, achita 65% din pret pachet (1495lei).
Copiii cu varste 5 ani - 12 ani cazati cu doi adulti achita 85% din pret pachet (1955 lei), beneficiaza de mese si loc in autocar, se asigura pat suplimentar.
Copiii cu varsta peste 12 ani sau copiii insotiti de un singur adult achita pret intreg.
Acte necesare: carte de identitate.
Nota: Locurile in autocar se distribuie incepand cu a doua bancheta in ordinea achitarii avansului.
Această dată este sold out. Sună-ne și îți spunem dacă se eliberează vreun loc sau îți propunem altă dată.
0736 790 492Grup minim: 25 persoane. In cazul nerealizării numărului minim de participanți, agenția isi rezerva dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii la un program similar.
Tarife copii:
Nota: Locurile in autocar se distribuie începând cu a doua bancheta in ordinea achitării avansului.
CONDIȚII PENTRU ANULĂRI ȘI PENALIZĂRI:
Nota: In situatia in care masurile luate de catre autoritati impun restrictii de calatorie care ingreuneaza sau fac imposibila executarea pachetului de servicii de calatorie, turistul va beneficia de un VOUCHER emis de FANTOUR (considerat anexa la contractul de comercializare a pachetelor de servicii de calatorie, pentru intreaga suma achitata). Voucherul poate fi utilizat timp de 12 luni de la emitere, integral la efectuarea uneia sau mai multor rezervari pentru orice pachete FANTOUR AGENCY in calitate de organizator. In cazul utilizarii VOUCHER-ului pentru mai multe pachete turistice, acestea trebuie comunicate simultan.
5 zile · Circuit · 199 EUR
1 zi · Pelerinaj · 150 RON
1 zi · Excursie · 280 RON